marți, 30 octombrie 2018

Feedback

Juriu:
„Apreciez concursul Prietenii lecturii. Am participat la secțiunea Convinge-mă să citesc! și am rămas impresionată de modul de organizare și de prezentările elevilor. Consider că este un concurs care le deschide orizontul, le rafinează gusturile, le trezește interesul pentru lectură. Pentru mine, a fost o adevărată delectare să ascult discursurile elevilor și să citesc entuziasmul din privirile lor. Sunt de părere că astfel de inițiative trebuie încurajate.”
 (Nicolae Bianca, Liceul Teoretic Creștin „Pro Deo”, Cluj-Napoca)

Profesori însoțitori:
„Organizarea acestui concurs a fost uimitoare. Elevii din școala noastră au răspuns cu drag acestui parteneriat. Ne bucurăm că am avut posibilitatea să participăm. Vă dorim mult succes și apreciem munca pe care ați depus-o pentru ca totul să se desfășoare la standarde ridicate! Așteptăm cu interes următoarele dumneavoastră invitații!”
(Ianchiș Lavinia, Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, Cluj-Napoca)


Elevi participanți la concurs:

„Mi-a plăcut foarte mult. Este o experiență unică, plină de emoții și momente deosebite, de care ne vom aduce aminte cu mare drag. Mi-aș dori tare mult ca acest concurs să se organizeze și anul viitor” (Jennifer S, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița)

„În opinia mea, organizarea unui astfel de concurs a fost o idee excelentă, dând șanse tuturor elevilor care îndrăgesc cititul să-și prezinte punctul de vedere despre cărțile care ar trebui să fie prezente în bibliotecile tuturor. Acesta este un mod minunat de a oferi elevilor șansa de a convinge și alți îndrăgitori de lectură să citească acea carte... mă bucur că am avut și eu șansa să particip și sper că v-am convins să citiți cartea Comoara din insulă, de Robert Louis Stevenson!
(Maria Georgiana F., Colegiul Național „Ioan Slavici”, Satu-Mare)

„Descoperă alte mii de lumi posibile! Trăiește alte sute de cărți! Regăsește-te în zeci de personaje! Începe cu o carte!” ( Luiza P., Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița)

„Mi-a plăcut foarte mult această activitate și, fiind primul an în care particip, pot să mărturisesc faptul că secțiunea notițe din telefon a primit o nouă înfățișare, brăzdată de titlurile romanelor prezentate”. (Giulia C., Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița)

„Mi-a plăcut acest concurs și mă bucur că am putut participa” (Raluca G., Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, Cluj-Napoca)

„Un concurs foarte frumos, mi-ar plăcea să vin și la anul! :) (Alexandra M., Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, Cluj-Napoca)